duminică, 25 octombrie 2015

Lumea necauciucată a lui Andrei

Faptul că trăim într-o lume din ce în ce mai interesantă nu mai surprinde pe nimeni, însă ce-ar fi dacă am acorda ceva mai multă atenție elementelor care fac întreg gogoloiul ăsta, căruia noi îi spunem Pământ, să se învârtă? De câte ori te-ai întrebat ”oare cum funționează totul?!”. Ce anume pune în mișcare lucrurile și de ce depinde un început reușit de zi? Cu toții știm că noi, oamenii, avem nevoie, în primul rând, de motivație pentru a face un anumit lucru, iar apoi și de mijloacele necesare. Însă, cum ar fi dacă mâine un simplu element numit ”cauciuc” ar lipsi cu desăvârșire din lumea modernă a secolului 21? O întrebare simplă și totuși atât de... expresivă pusă de cei de la Elastimpex România. 


Iar acum, când încă ai zâmbetul pe buze, hai să ne imaginăm împreună cum ar fi o zi de mâine, o zi în care cauciucul ar fi doar un cuvânt amuzant de care nimeni nu a auzit vreodată. Luăm un personaj pe care-l denumim generic Andrei. Andrei are 25 de ani și trăiește în România. Andrei are un job și este șaten. Se trezește în jurul orei 8 în fiecare zi și îi place sportul mai mult decât i-a plăcut matematica în liceu. Așadar, ora 8. Andrei se trezește și se ridică din pat fără să ezite prea tare. E luna octombrie, dar asta contează mai puțin. Ține minte, cauciucul nu există în lumea lui. După ce se dezmeticește suficient de tare, ar vrea să citească un ziar local, însă acest lucru este practic imposibil, deoarece mașinăria marii tipografii din oraș nu poate produce mai mult de câteva ziare pe zi. Andrei nu apucă să cumpere ziar niciodată de la chioșcul de la blocul său. Andrei stă într-un bloc cu 10 etaje. Venise cineva cu o idee cum că ar fi inovator dacă ar exista ceva, ca niște benzi transportoare, care să ajute la tipărirea mai multor ziare. Dar așa cum pământul în lumea lui Andrei era pătrat, niciun material nu fusese găsit potrivit pentru o astfel de invenție. 

Ora 8 și un pic, aproape 9. Andrei merge la mașina sa. O mașină albastră cu roți de piatră. Flintstone Nova se numea mașina, iar Andrei o conducea cu drag și dopuri în urechi din vată. Doar dacă ar fi existat ceva care să învelească într-un fel roțile acelea, astfel încât totul să capete ceva mai mult sens, să nu mai facă atâta zgomot și să fie mai eficientă când e vorba de pus frâna, parcă nu s-ar supăra nimeni. Unde mai pui că poate iarna n-ar mai crăpa pietrele (roțile) de frig. 


Andrei oprește la magazinul numit generic ”magazin universal” pentru a-și lua un sendviș pe care să-l mănânce până să ajungă la serviciu. Sendvișul nu era proaspăt, pentru că pâinea în lumea lui Andrei era făcută după o zi pe alta și într-un număr limitat. Adică fiecare magazin avea brutarii lui care făceau pâinea acolo, peste noapte de cele mai multe ori. Venise cineva cu ideea de a face o fabrică de pâine, însă tehnologia nu permitea făurirea mai multor pâini pe bandă rulantă și distribuirea lor în timp scurt către celelalte magazine. 

Andrei pleacă mai departe cu sendvișul în geanta lui textilă. Pornește mașina și merge spre sala de forță, unde el face sport. Sala se numește la fel de generic ”sală de sport”. Andrei se uită la ceas, iar acesta arată 9 și jumătate. La 12 fix intra în tura de după-masă. Calculul făcut de mine (pentru că Andrei ura matematica) indică faptul că timp de aproximativ două ore și un pic el va face sport. Sala de sport în lumea lui era un pic diferită, pentru că acolo nu existau benzi de alergare, iar pentru a compensa dorința omenilor de a alerga în spațiu închis, sala se întindea pe o distanță de 500 de metri. Astfel că, Andrei după ce ridica greutați, o lua la fugă înainte și înapoi, de la un capăt la celălalt al sălii de sport, până obosea. Fugea de mânca pământul (pătrat). După ce depuse tot efortul posibil, Andrei își face un duș în baia sălii de sport. Aproape căzuse, pentru că nimeni nu inventase ceva care să nu alunece când e ud pe jos. Tehnologia nu avansase atât de mult. 

Dădu să plece, iar până să ajungă la mașina sa, telefonul îl avertizează că are un mesaj. Mesajul suna cam așa. ”Andrei, s-a ivit o urgență. Mergi în Letonia azi. Ți-am rezervat bilete de avion. La 6 să fii acolo”. Andrei trebuia să plece în delegație în Letonia două zile, iar mesajul avea drept expeditor denumit generic ”Șeful lui Andrei”. Andrei se urcă în Flintstone Nova-ul său, își puse dopurile și se întoarse acasă pentru a-și face bagajele. Își puse în bagaj tot ce știa că va folosi. De la gadget-uri utile în meseria lui (meseria este strict secretă) și până la cizme de metal. Era sezon ploios în Letonia. Andrei era chibzuit. Până se mai învârtise el, ceasul se făcu 2. Coborî cu bagajul în mâna dreaptă, îl așeză în portbagaj, îl legă bine cu funie, ca să nu se zdrăngănească din pricina fiabilității scăzute a roților de piatră, închise portbagajul și plecă spre aeroport. 

Operațiunea de check-in în lumea lui Andrei dura un pic mai mult. Bagajele erau verficate la fel de riguros ca în lumea noastră, dar dura ceva mai mult până când acestea erau transportate în cala avionului. Mai exact, în lumea lui Andrei, bagajele erau puse pe măgari și trimise mai departe. Îmbucurător era faptul că aeroporturile mari beneficiau de măgari foarte avansați care se mișcau mai repede, crezând despre ei înșiși că sunt armăsari. Însă pe Andrei nu-l interesau astfel de detalii. El urmă procedura, își puse geanta pe măgarul destinat lui și merse spre poarta 38, unde avea loc îmbarcarea. În momentul decolării, dar și  cel al aterizării, stewardesele înmânau pasagerilor deja tradiționalele dopuri de urechi. Avioanele, asemeni mașinilor, aveau roți de piatră. 

Andrei făcu 3 ore până în Letonia, iar aterizarea fusese una lejeră. Mearsă imediat să își ridice bagajul. Letonia avea un aeroport în care măgarii erau performanți, iar Andrei își luă bagajul după doar 2 ore. Bucuros fiind că reușise să ajungă cu bine și cu bagajele întregi, merse la hotelul ce poartă numele generic de ”hotel de 4 stele” și se cază. Andrei se întinse lejer în pat după ce își despachetă atent bagajul, însă înainte să adoarmă trebuia să mai facă un ultim lucru foarte important pentru el. Suferind de bacterio-panică, Andrei trebuia pur și simplu să curețe toaleta camerei lui pentru a putea dormi bine. Se folosi în acest scop de o pereche de mănuși de bucătărie. Sentimentul oferit de experiență nu era tocmai plăcut, dar tehnologia nu avansase atât de mult încât să ofere o alternativă fiabilă pentru o banală pereche de mănuși „de treabă”. 

Totul era curat, Andrei era curat, iar din lumea lui, cauciucul încă lipsea cu desăvârșire. A doua zi, Andrei trebuia să o ia de la capăt și să se trezească foarte devreme în speranța că-și va putea începe ziua cu un croissant proaspăt (pentru că, știi tu, se produceau puține din lipsă de benzi transportoare de uz general care să fluidizeze fabricația).

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015
Sursă fotografii: orig02.deviantart.ne, cliparts.co, orig07.deviantart.net, sterrendonk.nl și picgifs.com

Related Articles

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu