joi, 29 octombrie 2015

Balada celor doi Toni

Într-o seară, apus de toamnă,
Toni, cuceritor de seamă,
Scos-a din mânecă asul:
Toni Jr., poznaşul!
Nu-i de-ajuns că unul ştie
În vânzare meserie,
L-a adus şi pe junior,
De micuţ cuceritor.

Toni Jr., cel mic,
Lipicios ca un pupic,
Fură simpatii eterne
La mămicile moderne.
Şi când vine vreo fetiţă,
Cochetă, cu-a ei mămiţă,
Inventează şi vreun cântec
Să convingă cu-al lor zumzet!
Seniorul e mai intens,
Nu vorbeşte fără sens,
Promoter cu şarm vădit,
În vorbe? Un iscusit!

Juniorul, începător,
Nu uită că-i ajutor.
Inocent şi amuzant
După brânză-i ahtiat!
Ziua-i lungă, brânza-i fină,
Zeci de oameni se anină
Pe la standurile Fan,
Că e rost de caşcaval!

Toni, cu priviri atente:
"Doamnă scumpă, în sentimente,
Ca un caşcaval de seamă,
Nu trebuie să guşti cu teamă!
Lasă fluturii să vină,
Simţi aroma? E divină!
Nu uita, că în amor,
Gustul e încântător!
Brânza bună, românească,
Zâmbete să îţi stârnească
Cu gropiţe-n obrăjori,
Ce-n caşcaval fac furori,
Bucură şi pe cei chiori!
Că o brânză bine-aleasă
E ca rochia de mireasă:
O îmbraci, cu drag o porţi, 
Niciodată nu o uiţi!
Gustul dulce, aromat,
Uneori şi afumat,
Închizi ochii, simţi fiori
Ce-ţi răspund la ghicitori!
E intens ca ochii tăi,
Gene lungi, de evantai,
Sclipiri tari, pasiuni,
Crede-mă, nu spun minciuni!
Mi-aş dori, domniţă dulce,
Cu buze din turtădulce,
Gustul unic să-l iubiţi,
Pe la noi să reveniţi.
De-i ajunge acasă tristă
Te rog, uită de batistă!
Cată-n frigider Delaco,
Uită de orice fiasco!
O salată, un sendviş mare,
Alungă orice supărere.
Dacă e din vina lui,
Să îşi pună pofta-n cui!
Lasă-l, te rog, dă-l uitării,
Ai nevoie doar de... Toni!"


Juniorul tăcea mâlc:
Asulta poveşti cu tâlc.
Era mândru-nvăţăcel
Dulce, ca un brotăcel.
Imediat îi vine rându'
Şi la brânză-i este gându'.
La stand vine-o mititică
De braţ cu a ei mămică:
"Mami, uite, să gustăm
Şi acasă să luăm
Brânză pufoasă, caşcaval,
Ştii că nu are rival!"
Şi se-apropie de ei:
Cei doi Toni... mititei!
Actorul deja se-nţelege
Juniorul va alege
Glume, replici, zâmbete
Zici că e de Dragobete!
"Bună! Bine ai venit aici,
Azi am... freză de arici!
Îţi place? Că-i da sau ba,
E tot ce pot - nu-mi creşte barba,
Dar înfulec brânză cu constanţă
De-mi rămâne şi-n... mustaţă!
E pufoasă ca zăpada,
De vis ca-n Paris escapada,
Cremoasă, cu praf de zâne
Mănânci şi nu-ţi mai rămâne!
Ca să înţelegi pe scurt,
E ca blana motanului cărunt 
După o mască cu... iaurt!
Greu de descris în cuvinte, 
Dar de-o guşti, ţi-aduci aminte
Cea mai fină şi pufoasă
Nu-i ca mama, capricioasă!
După masă vine jocul
Aici, cum ţi-o fi norocul
Că-n cutiile-nverzite
Sunt jucării nemiluite!
Pufoşenii diferite,
Pentru copilul... cuminte!
Nu uita, mămicii tale,
Cere-i brânză de mâncare
Delicioasă, sănătoasă,
Cu noi toţi prietenoasă.
Şi de-i asculta ce-ţi zice
Toni Jr., novice,
Vei creşte mare şi... dulce!

Cei doi continuă cu fler
Promovând fondue sau Schabziger,
Cottage, Halloumi sau Byaslag
Le mâncăm mereu cu drag!
Căci fan brânză sunt şi eu,
Autoarea... văleleu!
Am uitat în priz-aprins
Sandwich-makerul închis
Cu un sendviş delicios
C-o fi scrum... mai e gustos?

Acest articol participă la SuperBlog 2015, cu menţiunea că niciun sendviş nu a suferit în timpul compunerii.

O femeie completă

Dacă e ceva ce apreciez din toată inima la o femeie este dorința ei de a fi mereu îngrijită, frumoasă, cuceritoare. Tot timpul am apreciat femeile care arată mereu ”ca scoase din cutie”, care nu spun niciodată ”azi nu am aut timp să mă aranjez”, care nu umblă cu hainele necălcate sau cu manichiura stricată. Genul acesta de femeie, care are timp de toate, mă fascinează. O femeie completă, trebuie să fie frumoasă, trebuie să aibă, de asemenea, o casă curată, trebuie să fie independentă și să se cunoască foarte bine pe sine.

Detaliile care contează

Fetelor, azi vorbim despre un subiect care știu că vă interesează. Sunt foarte curioasă să aflu cât de multă atenție acordați voi alegerii lenjeriei intime, cât de des vă cumpărați un set nou și care sunt magazinele voastre preferate!

De-a lungul anilor, mi-am dat seama că este obligatoriu ca o femeie să aibă seturi frumoase de lenjerie. Elegante, seducătoare, care să arate bine și care să o facă pe cea care le poartă să se simtă fantastic. Asta pentru că, deși nu este la vedere, lenjeria te poate face să te simți extraodinar: mult mai feminină, mult mai încrezătoare. Lenjeria purtată poate fi considerată un detaliu, însă este un detaliu care contează și care poate face diferența în foarte multe situații.

marți, 27 octombrie 2015

Totul începe cu un cană de ceai

Știi momentul acela când îți întâlnești viitoarea soacră pentru prima oară? Eu nu, dar o să-l descopăr săptămâna viitoare. Se împlinesc totuși șase luni de când sunt împreună cu Andrei și cam... două zile de la logodnă. Știu ce gândești, că ne-am grăbit, că nu o să dureze și că e o iubire de moment. Noi ne cunoaștem însă de multă vreme, am fost prieteni buni încă din facultate, așa că nu ni se pare că ne grăbim deloc. Plus că niciunul nu este prea răbdător și ne place să facem lucrurile pe moment, când și cum le simțim. 

Revenind, spuneam că urmează să o cunosc prima oară pe mama lui. Nu vreau să fiu răutăcioasă și să spun că el este băiatul mamei, dar acesta este adevărul. După un divorț când Andrei avea 10 ani, Marcela doamna Marcela l-a crescut singură și l-a răsfățat cât de mult a putut. Iar acum vine momentul când băiatul ei iubit îi aduce pentru prima oară o fată acasă și, nu doar că i-o prezintă ca iubită, ci ca logodnică. Adică viitoare soție. Cum să fac să fie bine?


Noaptea trecută m-am tot gândit în ce să mă îmbrac, cum să mă port și, mai ales, ce cadou să-i duc doamnei Marcela. Cea mai mare greșeală ar fi să merg cu mâna goală, atunci în mod cert aș începe cu un picior stâng ca de uriaș. Am încercat să scot de la Andrei câte ceva despre pasiunile ei, despre mâncărurile preferate, orice m-ar putea ajuta:

-Poate îi place un desert anume. L-aș prepara eu, știi că mă pricep la prăjituri. Sau poate o ciocolată deosebită, am putea cumpăra câteva sortimente delicioase de la cofetăria din colț. 
-Nu, îmi răspunse Andrei. Mamei nu-i plac dulciurile. În plus, are diabet... 
-Diabet? De ce nu mi-ai zis mai devreme? Dacă mergeam cu un platou de prăjituri? Nu știu ce să-i cumpăr, zău că nici tu nu mă ajuți deloc. Te rog, spune-mi ce-i place să facă în timpul liber? Ce ocupații are, ce o relaxează? Tricotează, citește, se uită la televizor? Andrei, ajută-mă! Nici nu știi cât de importantă este această primă întâlnire pentru mine. Chiar vreau să mă înțeleg bine cu ea, să fim apropiate... 
-Scumpo, îți faci mult prea multe griji! Mama e o persoană foarte drăguță și nu te va face deloc să te simți prost. Dintotdeauna și-a dorit o noră frumoasă și inteligentă, așa ca tine. Crede-mă, pentru ea cel mai frumos moment va fi să stați amândouă, ca între fete, la o cană mare de ceai și să vă povestiți o grămadă de amintiri. Firește, te va întreba cum ne-am cunoscut, apoi îți va povesti întâmplări cu mine de când eram mic... Dacă totul merge bine, îți va arăta și fotografiile cu mine bebeluș, deci... 
-Stai, stai, stai! Ceai? Mamei tale îi place să bea ceai? Păi de ce nu spui așa! Ești un geniu, asta este! O să îi cumpăr o cană de ceai specială, din care să bea cu drag licoarea magică!
Andrei se uită la mine, apoi își descrețește fruntea. Și-a dat și el seama că este o idee bună. Cum să nu-i placă unui băutor de ceai o cană superbă? E ca și cum i-ai da unei fashioniste o pereche de pantofi în trend, unui colecționar de timbre un exemplar rar sau calului ovăz! Nu mai pierd timpul, am doar o săptămână la dispoziție să găsesc cana ideală. Dar munca îmi ocupă o mare parte din zi, așa că trebuie să găsesc o alternativă la colindatul obositor prin magazine. Asta este, voi comanda online! Simplu, rapid, iar coletul ajunge direct acasă. Caut un magazin de căni și ajung chiar pe site-ul numit... www.magazinuldecani.ro. Aham, îmi place ce văd! Un site aranjat frumos, aerisit, ușor de navigat. Dar cănile, vai, niște minunății! Eu, care nu pusesem niciodată atât de mult accent pe cana din care îmi beau cafeaua, mă simțea acum ca în rai. Ei, n-o fi moarte dacă, pe lângă cana pentru doamna Marcela, aș comanda una și pentru mine. 

Am navigat ceva vreme pe site, apoi mi-am coborât ancora pe categoria I ♥ Tea. Aici am găsit căni de ceai care mai de care mai interesante, cadouri perfecte pentru iubitorii licorii din plante. Nu trebuia să uit de ce am venit, deci am pus ochii pe o minunată cană ce o descrie întocmai pe mama lui Andrei: o mare iubitoare de ceai. Îmi și imaginez serile liniștite în care o cană de ceai, alături de o carte bună și de o lumânare parfumată îi vor aduce bucurii. Deja parcă nu mă mai tem de întâlnirea cea mare, iar cumpărăturile simt că le fac pentru o persoană pe care o cunosc deja de multă vreme.

Cana de mai sus este perfectă în această situație. Totuși, dacă aș fi ceva mai curajoasă, cred că i-aș putea oferi chiar cana lui mami, o minunăție de cană, care te înveselește instant când o pui pe masă. Colorată, plină de inimioare desenate stângaci, această cană singur i-ar aminti viitoarei mele soacre de momentele când puiul ei era mic și îi aducea felicitări mâzgălite de 8 Martie. 


Momentan nu sunt hotărâtă, căci ambele variante cred că ar fi reușite. E necesar să-i cer părerea lui Andrei, trebuie să plasez cât mai curând comanda pe Magazinul de Căni. Deși livrarea este rapidă, vreau să am coletul cât mai din timp la mine, ca să mă asigur că nu las nimic pe ultima sută de metri.
-Deci? Ce zici? Cana expert în ceai sau cana lui mami? Prima este ideală pentru un băutor de ceai, dar a doua parcă e mai... lipicioasă. 
-Lore, știi că sunt balanță. Habar nu am ce să îți zic... Ambele!
Bună idee! De ce să mă gândesc la o singură cană, când îi pot oferi doamnei Marcela două căni minunate, să o poată alege de fiecare dată pe cea care se potrivește stării ei din acel moment? Era să uit, totuși, de un detaliu cât se poate de important. Cum să merg în vizită cu căni de ceai... fără ceai? Am avut bucuria să descopăr pe site-ul Magazinul de Căni sortimente de ceai ce sigur ar încânta gusturile chiar și celui mai pretențios băutor. M-am gândit că un pachet de Ceai verde Bio Yogi Tea este o variantă potrivită, așa că l-am adăugat și pe acesta în coș.


Înainte de a plasa comanda, am cedat tentației și am luat o cană și pentru mine:  Văcuța e pe câmp. Un nume mai sugestiv decât acesta nici că se putea. De ce am ales-o? Vă las mai jos fotografia și sigur veți înțelege. Cum să fii trist când bei din această cană? Trecem de 20 de ani și totuși rămânem copii. Ne bucurăm la prima zăpadă, ne lipim încă nasurile de geamul rece când plouă și nu uităm să ne surprindem cu portocale și șosete pufoase în seara de Moș Nicolae. Joaca încă e o parte din noi, o parte ce merită explorată mai des. Iar o cană cu văcuțe îmi va aduce aminte mereu că sunt încă un copil.


Am plasat comanda cu un mare zâmbet pe față. Nu că vreau să par zgârcită, dar am reușit să cumpăr un cadou pentru doamna Marcela mult mai ieftin decât preconizasem. Unde mai pui că sigur îi va plăcea, este simbolic, util, dar și plin de emoții. În general îmi place să ofer cadouri folositoare, deci cred că am nimerit-o și de data aceasta. Emoții am și eu pentru marea întâlnire, dar cel puțin știu că am bifat un lucru extrem de important de pe listă. 

Acest articol participă la competiția SuperBlog2015
Sursă fotografii: magazinuldecani.ro, thegameto.files.wordpress.com, examen.ru

duminică, 25 octombrie 2015

Lumea necauciucată a lui Andrei

Faptul că trăim într-o lume din ce în ce mai interesantă nu mai surprinde pe nimeni, însă ce-ar fi dacă am acorda ceva mai multă atenție elementelor care fac întreg gogoloiul ăsta, căruia noi îi spunem Pământ, să se învârtă? De câte ori te-ai întrebat ”oare cum funționează totul?!”. Ce anume pune în mișcare lucrurile și de ce depinde un început reușit de zi? Cu toții știm că noi, oamenii, avem nevoie, în primul rând, de motivație pentru a face un anumit lucru, iar apoi și de mijloacele necesare. Însă, cum ar fi dacă mâine un simplu element numit ”cauciuc” ar lipsi cu desăvârșire din lumea modernă a secolului 21? O întrebare simplă și totuși atât de... expresivă pusă de cei de la Elastimpex România. 


Iar acum, când încă ai zâmbetul pe buze, hai să ne imaginăm împreună cum ar fi o zi de mâine, o zi în care cauciucul ar fi doar un cuvânt amuzant de care nimeni nu a auzit vreodată. Luăm un personaj pe care-l denumim generic Andrei. Andrei are 25 de ani și trăiește în România. Andrei are un job și este șaten. Se trezește în jurul orei 8 în fiecare zi și îi place sportul mai mult decât i-a plăcut matematica în liceu. Așadar, ora 8. Andrei se trezește și se ridică din pat fără să ezite prea tare. E luna octombrie, dar asta contează mai puțin. Ține minte, cauciucul nu există în lumea lui. După ce se dezmeticește suficient de tare, ar vrea să citească un ziar local, însă acest lucru este practic imposibil, deoarece mașinăria marii tipografii din oraș nu poate produce mai mult de câteva ziare pe zi. Andrei nu apucă să cumpere ziar niciodată de la chioșcul de la blocul său. Andrei stă într-un bloc cu 10 etaje. Venise cineva cu o idee cum că ar fi inovator dacă ar exista ceva, ca niște benzi transportoare, care să ajute la tipărirea mai multor ziare. Dar așa cum pământul în lumea lui Andrei era pătrat, niciun material nu fusese găsit potrivit pentru o astfel de invenție. 

Ora 8 și un pic, aproape 9. Andrei merge la mașina sa. O mașină albastră cu roți de piatră. Flintstone Nova se numea mașina, iar Andrei o conducea cu drag și dopuri în urechi din vată. Doar dacă ar fi existat ceva care să învelească într-un fel roțile acelea, astfel încât totul să capete ceva mai mult sens, să nu mai facă atâta zgomot și să fie mai eficientă când e vorba de pus frâna, parcă nu s-ar supăra nimeni. Unde mai pui că poate iarna n-ar mai crăpa pietrele (roțile) de frig. 


Andrei oprește la magazinul numit generic ”magazin universal” pentru a-și lua un sendviș pe care să-l mănânce până să ajungă la serviciu. Sendvișul nu era proaspăt, pentru că pâinea în lumea lui Andrei era făcută după o zi pe alta și într-un număr limitat. Adică fiecare magazin avea brutarii lui care făceau pâinea acolo, peste noapte de cele mai multe ori. Venise cineva cu ideea de a face o fabrică de pâine, însă tehnologia nu permitea făurirea mai multor pâini pe bandă rulantă și distribuirea lor în timp scurt către celelalte magazine. 

Andrei pleacă mai departe cu sendvișul în geanta lui textilă. Pornește mașina și merge spre sala de forță, unde el face sport. Sala se numește la fel de generic ”sală de sport”. Andrei se uită la ceas, iar acesta arată 9 și jumătate. La 12 fix intra în tura de după-masă. Calculul făcut de mine (pentru că Andrei ura matematica) indică faptul că timp de aproximativ două ore și un pic el va face sport. Sala de sport în lumea lui era un pic diferită, pentru că acolo nu existau benzi de alergare, iar pentru a compensa dorința omenilor de a alerga în spațiu închis, sala se întindea pe o distanță de 500 de metri. Astfel că, Andrei după ce ridica greutați, o lua la fugă înainte și înapoi, de la un capăt la celălalt al sălii de sport, până obosea. Fugea de mânca pământul (pătrat). După ce depuse tot efortul posibil, Andrei își face un duș în baia sălii de sport. Aproape căzuse, pentru că nimeni nu inventase ceva care să nu alunece când e ud pe jos. Tehnologia nu avansase atât de mult. 

Dădu să plece, iar până să ajungă la mașina sa, telefonul îl avertizează că are un mesaj. Mesajul suna cam așa. ”Andrei, s-a ivit o urgență. Mergi în Letonia azi. Ți-am rezervat bilete de avion. La 6 să fii acolo”. Andrei trebuia să plece în delegație în Letonia două zile, iar mesajul avea drept expeditor denumit generic ”Șeful lui Andrei”. Andrei se urcă în Flintstone Nova-ul său, își puse dopurile și se întoarse acasă pentru a-și face bagajele. Își puse în bagaj tot ce știa că va folosi. De la gadget-uri utile în meseria lui (meseria este strict secretă) și până la cizme de metal. Era sezon ploios în Letonia. Andrei era chibzuit. Până se mai învârtise el, ceasul se făcu 2. Coborî cu bagajul în mâna dreaptă, îl așeză în portbagaj, îl legă bine cu funie, ca să nu se zdrăngănească din pricina fiabilității scăzute a roților de piatră, închise portbagajul și plecă spre aeroport. 

Operațiunea de check-in în lumea lui Andrei dura un pic mai mult. Bagajele erau verficate la fel de riguros ca în lumea noastră, dar dura ceva mai mult până când acestea erau transportate în cala avionului. Mai exact, în lumea lui Andrei, bagajele erau puse pe măgari și trimise mai departe. Îmbucurător era faptul că aeroporturile mari beneficiau de măgari foarte avansați care se mișcau mai repede, crezând despre ei înșiși că sunt armăsari. Însă pe Andrei nu-l interesau astfel de detalii. El urmă procedura, își puse geanta pe măgarul destinat lui și merse spre poarta 38, unde avea loc îmbarcarea. În momentul decolării, dar și  cel al aterizării, stewardesele înmânau pasagerilor deja tradiționalele dopuri de urechi. Avioanele, asemeni mașinilor, aveau roți de piatră. 

Andrei făcu 3 ore până în Letonia, iar aterizarea fusese una lejeră. Mearsă imediat să își ridice bagajul. Letonia avea un aeroport în care măgarii erau performanți, iar Andrei își luă bagajul după doar 2 ore. Bucuros fiind că reușise să ajungă cu bine și cu bagajele întregi, merse la hotelul ce poartă numele generic de ”hotel de 4 stele” și se cază. Andrei se întinse lejer în pat după ce își despachetă atent bagajul, însă înainte să adoarmă trebuia să mai facă un ultim lucru foarte important pentru el. Suferind de bacterio-panică, Andrei trebuia pur și simplu să curețe toaleta camerei lui pentru a putea dormi bine. Se folosi în acest scop de o pereche de mănuși de bucătărie. Sentimentul oferit de experiență nu era tocmai plăcut, dar tehnologia nu avansase atât de mult încât să ofere o alternativă fiabilă pentru o banală pereche de mănuși „de treabă”. 

Totul era curat, Andrei era curat, iar din lumea lui, cauciucul încă lipsea cu desăvârșire. A doua zi, Andrei trebuia să o ia de la capăt și să se trezească foarte devreme în speranța că-și va putea începe ziua cu un croissant proaspăt (pentru că, știi tu, se produceau puține din lipsă de benzi transportoare de uz general care să fluidizeze fabricația).

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015
Sursă fotografii: orig02.deviantart.ne, cliparts.co, orig07.deviantart.net, sterrendonk.nl și picgifs.com

joi, 22 octombrie 2015

Amintiri magice

Dragul meu,

A trecut ceva vreme de la prima noastră întâlnire. Mii de zile,  dar nu vreau să contorizez dragostea. Și totuși, azi m-am gândit să construiesc pentru tine un parfum, să te recuceresc. Vreau să fiu magician pentru o zi. Pentru tine. Am stat mult să cuget ce și cum să adaug în pălăria magică. Cum să fac să descopăr cele mai încântătoare esențe și amintiri. Totul pentru a crea elixirul ce te duce instant cu gândul la noi. Nu mă gândesc la despărțire, prostuțule, nu de asta vrea să-ți dau acest cadou. Privește-l doar ca pe un înlocuitor, atunci când nu sunt cu tine. 

Primul ingredient este parfumul zilei de 13 septembrie, acum mulți ani, de la primul sărut. Este o zi ce nouă ne-a purtat atât de mult noroc!  A fost destul de greu să îl găsesc și am așteptat câteva luni să pot să-l prind în zbor. Ce naivii sunt alții care consideră ziua de 13 ghinionistă! Când mă gândesc câte aniversări fericite am avut noi îmi vine să-ți cuprind fața în palme și să îți dau un pupic pe nas. Știi tu: unul mic, dar foarte puternic. În această zi am stat ore bune pe banca unde ne-am surprins prima oară mâinile împreunate. Am mers cu un borcan mic la mine și l-am umplut ochi cu parfumul acestei zile de toamnă, așa că a mai rămas cât să pot să-mi umplu plămânii și sufletul. 

M-am gândit că îți plac parfumurile dulci, așa că al doilea ingredient merită să fie parfumul primului meu tort făcut de ziua ta. Ce dezastru! Am vrut să îți pregătesc o surpriză frumoasă și, deși nu mai preparasem tort, m-am gândit că îmi va reuși fără dubii. Țin minte și acum cum crema de ciocolată era prea moale, la fel și frișca, iar blatul era uscat ca un burete. Dar tu ai mâncat nu o porție, ci două și mi-ai spus că era cel mai bun tort mâncat vreodată. Am știut că minți, dar tu niciodată nu mi-ai spus că am gătit rău sau că mâncarea mea nu-ți e pe plac. Tu nu ai fost dur niciodată și nu te-ai ridicat nervos de la masă, nu ai ridicat niciodată vocea la mine, iar mâinile tale au știut doar să mă mângâie (și, uneori, să gâdile).



Dincolo de aceste două arome, m-am gândit să adaug una fresh: aroma portocalelor din acea seară de Moș Nicolae. Mă plânsesem toată ziua că nu mai simt spiritul sărbătorilor, că-mi e dor de sentimentul acela de a-ți fi umplute ghetuțele cu bunătăți. Ai intrat pe furiș la mine în casă și, în papucii mei pufoși, mi-ai pus o plasuță cu portocale, o ciocolată și un puzzle de o mie de piese. Care altul?

Parfumul tău nu este încă gata, dragul meu. Vreau să mai adaug în el un ultim ingredient, deși ar mai fi atâtea ce merită să intre în pălăria mea de magician. Nu pot să uit de mirosul nisipului de mare, așa că am mers și l-am adăugat în pălărie. Prima noastră vacanță împreună a fost și prima oară când am văzut marea. Am fost fascinată de imensitatea ei. Eram speriată de valurile mari care puteau râde în orice moment de neputința mea de a înota. Și a ta. Mai ții minte că prima oară când am intrat în apă am găsit zece lei plutind la suprafață? Sigur scăpaseră din buzunarul cuiva, dar nu mai era nimeni în jur, așa că am mers și ne-am luat o pizza. Mi-a rămas în minte mirosul acela de nisip, de plajă, de scoici, de piele umedă și caldă. Nu era nimic mai plăcut decât sentimentul când, seara târziu, ne făceam un duș pentru a scăpa de nisipul ce stătea pe noi ca niște lipitori, apoi ne cuibăream obosiți în patul acela îngust.



Nu vreau să adaug în parfumul tău și mirosurile reci și dure ale lumii ăsteia. Nici nu m-am gândit să includ în cadoul tău amintirea momentelor grele prin care am trecut, a problemelor de orice fel sau a lacrimilor mele destul de dese în unele perioade (ale lunii). Cu toate că simt să îți mulțumesc, încă o dată, că mi-ai fost sprijin necondiționat și că am știut că la pieptul tău toate vor trece. Nu am adăugat în pălărie aroma de costiție marinate la cuptor, preferatele tale, cea de cașcaval, pe care o iubim amândoi pe popcorn-ul de sâmbătă seara și nici cea de vin fiert băut în serile de iarnă (fără scorțișoară, știu că nu ți place).

Cum într-un parfum Katy Perry a adăugat o pisicuţă, zaruri, luna şi stelele și a obținut parfumul Mad Potion, la fel ți-am creat și eu ție propria poțiune. Am adăugat aromele de 13 septembrie, de tort făcut cu dragoste, de portocale din seara de Moș Nicolae și de nisip de mare. Am amestecat bine cu bagheta și am obținut un elixir magic. Ți-l dăruiesc acum, cu toată inima și, deși știu că am omis o mie de arome, am încrederea că ele sunt bine păstrate în inimile noastre. Doar noi le știm, doar noi le putem recunoaște, doar noi le apreciem atât de tare...


Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Sursă fotografii: Essences by Coty, data.whicdn.com, 1.bp.blogspot.com și suntuncopac.files.wordpress.com

miercuri, 21 octombrie 2015

Stop job, STAR(t) Forte fun!

Ultima săptămână la job a fost un dezastru. Proiectul cel nou mă seacă de ultima fărâmă de energie, iar orele peste program parcă devin o obișnuință. Îmi iubesc munca, însă abia aștept să vină deadline-ul pentru această activitate. Singura motivație? Bonusul final: 5.000 EURO. O muncă grea, dar care merită toată osteneala. Încă două săptămâni de dureri de cap, de oboseală, de consum excesiv de cafea. În ultima vreme nu am avut timp să fac cumpărături pentru casă, să gătesc și nici nu mai știu cât a trecut de la ultima baie cu spumă. Seara abia reușesc să citesc zece pagini din romanul început, că adorm instant cu cartea pe piept. Soțul meu face haz de necaz și mă întreabă dacă mai știu cum arată. Abia dacă am avut timp pentru noi în ultima lună. Plimbările noastre înserate prin parc erau un chin pentru picioarele mele obosite, așa că le-am rărit. De tot.

Zilele trecute am aflat de la o colegă de birou despre cardul STAR Forte. Îi povestea unei colaboratoare cât de încântată este de acesta, că simte că în sfârșit se poate relaxa fără să stea mereu cu grija costurilor. Cu ajutorul acestui card de cumpărături reușise să își schimbe frigiderul vechi și să își  cumpere un colier prețios pe care îl vâna în magazine de cel puțin două sezoane. Brusc mi s-a aprins un beculeț deasupra capului, așa cum vezi în desenele animate. De asta am nevoie! 

Sunt cu laptopul în brațe și caut cât mai multe informații despre tot ce înseamnă card de credit sau rate fără dobândă, așa cum sunt în cadrul cardurilor de loialitate STAR. Cu acest card de la Banca Transilvania poți achita totul în rate fără dobândă în miile de magazine partenere. 

E aproape două noaptea, Andrei doarme dus, iar eu pregătesc o surpriză. O a doua lună de miere, aș putea spune. Sau, mai degrabă, o lună de răsfăț pentru noi doi. Am 5.000 EURO pe care să îi folosesc pentru a ne face toate poftele. Nu ești deloc strângătoare, Loredana!, îmi spun, așa cum Melania Lupu se dojenea în romanele Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Gata cu economiile, gata cu lipsa bucuriilor! După această perioadă aglomerată și după primirea acestui bonus semnificativ, dar și neplanificat, vreau să îl iau de mână pe soțul meu și să plecăm într-o călătorie. Și nu orice călătorie, ci una în Grecia. E timpul să scot costumul de baie din dulap! Sigur e rătăcit printr-un sertar aglomerat, având în vedere că vara aceasta nu am reușit să îmi fac timp de nici cinci minute de plajă.

Pentru a putea organiza o vacanță de vis cu ajutorul cardului STAR, trebuie să aleg unul dintre magazinele partenere. Categoria de turism este foarte bine reprezentată de firme populare, însă cea la care m-am oprit este Aerotravel. După un research amănunțit, mi-am dat seama că aceasta este compania cu care vreau să zbor și în care să îmi pun toată încrederea pentru a avea o vacanță de vis. Grecia să fie! Superba Grecie, cu plajele ei infinite, cu apa curată și razele soarelui ce îți învăluie pielea pe nisipul cald.

Bineînțeles, chiar dacă vom sta la cel mai scump hotel și vom mânca la cele mai scumpe restaurante, în cele zece zile de vacanță nu vom cheltui întrega sumă pe care o voi avea la dispoziție. Aici intervin cumpărăturile! În primul rând, nu vreau să scap ocazia de a-mi crea în locuință un colț de relaxare. Căsuța noastră are o fereastră mare în sufragerie, pe care mereu mi-am dorit să o transform într-un spațiu pentru destindere. Un fotoliu mare, o bibliotecă, o măsuță unde să punem flori în vază sau unde să aprindem o lampă de aromaterapie... un vis! Nici măcar nu voi avea nevoie de prea mulți bani pentru această amenajare, pentru că voi apela la un alt partener al cardului STAR: magazinul Praktiker. Aici am siguranța că voi găsi cele mai interesante produse de decor, la prețuri accesibile.

Și dacă tot vorbim despre relaxare, nu pot să uit de dorința soțului meu, care îmi spunea într-o zi: Ce ai zice tu să ne luăm două biciclete și să mergem în weekend la plimbare cu ele? Bineînțeles că am amânat decizia, însă acum, că tot vom avea bani și timp liber, este momentul să acționăm. Soluția? Magazinul bikexpert.ro, partener al cardului STAR.



Înainte de a pleca în vacanța din Grecia, este obligatoriu să ne cumpărăm un aparat de fotografiat performant, care să poată să surprindă clar și grăitor cele mai mici detalii. Ne vom cumpăra  câte un smartphone nou, care să funcționeze fără probleme indiferent de situație. Cu cardul STAR de la Banca Transilvania ne vom putea achiziționa toate cele dorite pe loc, fără grija de a purta după noi teancuri cu bani cash. În plus, pentru fiecare cumpărături primești puncte STAR: un leu înseamnă un punct ce poate fi folosit la cumpărături. Iar plata, fie că este în rate sau nu, nu va avea nicio dobândă. Totul sună perfect! 

Închid laptopul și, odată cu el, pleoapele. Abia aștept să îi spun soțului meu ce surpriză i-am pregătit. Îmi imaginez deja duminicile în parc, pe biciclete, după-amiezele în colțul nostru de relaxare, citind, dar și zilele însorite de pe plajele din Grecia. Oare unde am rătăcit pălăria de soare? Dar sandalele cu franjuri? Geanta de plajă? Mâine le voi căuta, acum trebuie să mă odihnesc și să am energie pentru ultimele zile din proiectul istovitor de la muncă. O să fie un sfârșit de săptămână excelent!


Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Sursă fotografii: bancatransilvania.ro, holidaythailandcheap.com, cdn.nationalfunding.com, hendersonparkinn.com  și viral4real.com

duminică, 18 octombrie 2015

Să fie lumină... naturală!

E luni dimineață, e toamnă și e frig. Ora trebuie să fie 7:40. La atât mi-am instruit ceasul electronic conectat la 220V de pe noptieră să-mi dea trezirea. Se ține de cuvânt și îmi țiuie de parcă ar urma un atac aerian. De sub plapumă scot doar mâna și îl opresc. Trag aer în piept și-mi fac curaj pentru a coborî cu picioarele pe pământ. Reușesc.

Încep ritualul meu de dimineață. Becul incadescent din cameră îmi forțează ochii. Trebuie să mă mobilizez și să investesc în becuri cu LED. Minutele trec repede, iar eu parcă mă mișc încet. Și cu toate astea trebuie să-mi fac o cafea. În bucătărie, espressorul mă așteaptă cu capacul ridicat. Îl alimentez și îl pun la treabă. E puternic. Cei 980W se contorizează fară scăpare, iar în timp ce-mi pornesc și centrala termică, îmi dau seama că voi fi nevoit să fac ceva în privința energiei electrice ce parcă îmi guvernează sănătatea financiară. Plus că mai e și treaba aia cu încălzirea globală. 

Și, în timp ce în apartamentul meu parcă vine vara mulțumită centralei mele termice, mă apuc să mă aranjez. Îmi scot telefonul de la încărcat, pe care l-am lăsat peste noapte în priză. Mi-am promis că nu mai fac asta. Până să apuc să cuget bine gândul, observ că și tableta împărțea tripla cu telefonul meu. Acum chiar sunt iresponsabil. Oare ce voi face într-o zi, când va fi o mare pană de curent?!


Nu apuc să-mi răspund și sorb cafeaua pe repede înainte, iau cheile din coșul de pe hol, îmi iau servieta și-am plecat spre birou. În timp ce coboram scările mă gândeam că o mașină electrică mi-ar fi lipsit și atunci cu siguranță mă puteam autointitula anti-eroul acela din filmul cu  omul păianjen. Cum îi spunea?! Elec... Electro, da!  Electro aș fi fost. 

Deschid mașina, mă urc, pornesc, plec. Conduc responsabil, opresc la fiecare trecere de pietoni, la toate semafoarele ce-mi luminează calea în roșu și într-un final reușesc să ajung la serviciu. Ce lucrez? Sunt junior copywriter, iar biroul meu se află la etajul al treilea într-o clădire ce încă nu zgârie niciun nor. Și cu toate astea, eu sunt în al nouălea cer. 

Încă de când am pus mâna pe mânerul ușii de la intrarea în clădire, Universul a considerat că ar fi ok din partea lui să mă dispciplineze. Cum adică? Probabil ai auzit de termenul energie statică. Ei bine, atunci când am dat să împing ușa, m-am curentat pentru o fracțiune de secundă de am zis că într-adevăr sunt Electro. Nu eram, dar parcă am fost cuprins de o super putere ce mi-a deschis ochii și astfel am reușit să văd că noi oamenii suntem tare iresposabili și că folosim mult prea multă energie electrică. De fapt, o folosim cu lăcomie. 

Brusc în clipa aceea, mi-am făcut un fel de promisiune că o să las prostiile de o parte și chiar o să devin responsabil. Plus că era luni și cu toții știm că cel mai bun punct de plecare este ”de luni”. Zis și practic făcut. Tânăr sunt? Sunt (încă), deci pot să urc pe scări și nu mai chem liftul pentru câteva zeci de trepte. Îmi fac și mie un bine și economisesc și energie electrică. Știu, e o picătura într-un ocean, dar știi și tu ce-a zis Gandhi. Mi-a luat cred că aproximativ un minut să ajung la etajul 3. Am urcat relaxat. Gâfâiam un pic, iar colegii care puteau să ridice o sprânceană au făcut-o. Mă întreabă de ce nu am luat liftul, ca toți ceilalți. Pentru că sunt responsabil, răspund și merg la biroul meu. Nu s-au iscat discuții. Probabil că era luni și nimeni nu avea încă poftă de nimic. 

Eram focusat pe tot ceea ce consuma curent electric excesiv. Mă întreb dacă firma are certificat de performanță energetic. Este esențial ca o clădire să fie optimizată pentru a nu avea pierderi de căldură. Plus că lipsa unui certificat energetic s-ar reflecta și în buzunarul conducerii.

Aerul condiționat din dreptul meu băga puternic aer cald, deși temperatura era optimă. Unde mai pui că este un model clasic ce consumă cât o uzină. Îl opresc cu o simplă apăsare de buton. Probabil că mai erau și altele care funcționau la fel de iresposabil. Urma să le ”vânez” mai târziu.

Mă așesez pe scaunul meu deosebit de ergonomic și-mi pornesc laptopul cu același tip de apăsare de buton. Adică simplă. Pâna ca sistemul de operare să-mi încarce toate softurile, realizez banalul fapt că e cât se poate de zi afară, iar becurile aprinse nu au niciun rost. Mă ridic din scaun, trag jaluzelele la maximum și las lumina naturală să intre în birou. Sting becurile și mă simt din ce în ce mai bine. Economisesc. Până să ma apuc de treabă, setez laptopului meu modul hibernate, astfel încât de fiecare dată când știu că nu am nevoie de el o perioadă rezonabilă, îl voi adormi ușor, fără să mai stea pornit și să consume energie așteptându-mă. 

Știam însă că nu era de ajuns ca doar eu să fac ceva și trebuia să îi conving și pe alții să-mi urmeze exemplul. Am așteptat pauza de masă pentru a putea socializa în timp ce mâncam prânzul. Nu mai zic faptul că bucătăria avea în componență un frigider de clasă energetică B. Cu o zi înainte nu mi-ar fi păsat, dar acum, pentru numele lui Dumnezeu, trebuie să facem rost de un A++! Bine măcar că becurile din toată clădirea sunt cu LED. Vorbesc și cu doi colegi pe care știu că mă pot baza și după două sendvișuri reușesc să-i conving să întocmim un plan cu care să mergem la managerul firmei și să-i sugeram că ar fi ok să economisim ceva mai mult. 

Câteva ore mai târziu am organizat un brainstorm cu tunete și fulgere împreună cu cei doi colegi ce-mi deveniseră aliați și am reușit să trasăm câteva puncte pe care le vom include într-o frumoasă prezentare spre managerul firmei. Punctele pe care le-am notat sunt următoarele:

  • Aparatele de aer condiționat trebuie înlocuite cu modele mai noi, de tip inverter sau VRV. În plus, ele trebuie folosite mai responsabil și oprite când chiar nu este nevoie de serviciul lor.;
  • Frigiderul de clasă energetică B trebuie înlocuit cu unul de clasă A++;
  • Trei cuptoare cu microunde sunt cam multe. Unul este suficient. Putem aștepta unul după celălalt;
  • Dacă lumina naturală lumineză ok în interior, becurile ar fi indicat să fie stinse;
  • No elevator day!, adică să existe o zi pe săptămână în care toată lumea urcă și coboară pe scări;
  • Laptopurile și calculatoarele să fie trecute în stand-by când nu sunt folosite o perioadă îndelungată de timp;
  • Folosirea imprimantelor trebuie făcută cu cap. Ne putem trimite mailuri dintr-un birou în altul și nu trebuie neapărat să printăm informațiile și să le distribuim tuturor. În plus, în acest fel economisim hârtie și, implicit, copaci;
  • Fiecare colț trebuie izolat termic, iar clădirea să aibă certificat energetic. Un audit energetic ne va arăta că investiția a fost una cât se poate de inspirată;
  • Mâinile le puteam usca folosind prosoape de hârtie. Nu doar că vom economisi energie electrică, dar am citit studii conform cărora aparatele din băi nu fac altceva decât să împrăștie microbii;
  • Televizorul din camera de relaxare să fie stins când nimeni nu se relaxează;
  • Să participăm la absolut fiecare ediție a zilei Pământului. 
Azi, după ședință, vom merge fiecare la casele noastre și ne vom odihni. Mâine vom avea discuția cea mare cu managerul.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015
Sursă fotografii: activerain.com, avizez.ro, cliparthut.com și coffeeandironydot.com

joi, 15 octombrie 2015

Mi-am pus amprenta pe tricou!

Am un tricou cu personalitate! Sau este tricou personalizat? Cu Tshirts.ro sunt bune ambele variante! Îmi doream de ceva vreme un tricou care să mă reprezinte, care să simt că are un mesaj aparte. Visul mi s-a împlinit odată cu comanda online pe site-ul Tshirts.ro. Recunosc, mi-a fost foarte greu să aleg un model, pentru că am descoperit cel puțin cinci tricouri cu mesaje ce merită purtate. Într-un final m-am oprit la acest tricou personalizat

Cum îmi manifest personalitatea prin hainele de zi cu zi?

Oricât de mult am încerca să combatem ideea că hainele nu contează, vremurile în care trăim ne demonstrează contrariul. Totuși, susțin din toată inima că putem fi îmbrăcați cu bun gust și cu un buget limitat. Putem găsi haine la prețuri bune care să ne reprezinte și care să ne facă să ne simțim în largul nostru zi de zi, când ieșim din casă. 

Eu nu sunt adepta unui stil vestimentar foarte extravagant, nu port blănuri scumpe, pantofi de lac și nici genți de mii de euro. Totuși, mă simt bine în pielea mea printr-un stil ceva mai ”cuminte”, ce se bazează pe elemente care îmi pun în evidență punctele forte, ascunzând, bineînțeles, defectele. Aceste aspecte încerc să le promovez pe blogul meu de fashion, unde abordez un stil casual, relaxat, care să inspire femeile să fie fericite cu corpul lor. Dincolo de primul aspect al unui articol de îmbrăcăminte, îmi place să aud o poveste. Îmi plac hainele care spun ceva, de aceea iubesc din toată inima hainele vintage, din târguri, cele lucrate manual sau cele reinventate. Din același motiv apreciez și un magazin de tricouri ce pot fi personalizate, pentru că îmi oferă șansa să îmi aleg eu povestea pe care să o poarte tricoul meu.

Ce înseamnă tricoul ales de mine?

Am ales din gama de tricouri personalizate tricoul ”Fingerprint”, adică ”amprentă”. Cu toate că la prima vedere poate părea simplu, pe mine a reușit să mă convingă cu mesajul său subînțeles. Practic, mi-am pus amprenta pe tricou! De altfel, acest principiu mă ghidează zi de zi. Încerc în fiecare lucru pe care îl fac, în fiecare grup în care intru să îmi las amprenta, să mă fac remarcată într-un fel pozitiv și să schimb cât de puțin lumea din jurul meu. Cum fac acest lucru? Prin puterea exemplului. Încerc să dau exemple bune tuturor și să fiu eu însămi schimbarea pe care vreau să o văd în lume, cum spunea Gandhi.

Cu toate că pe site sunt o mulțime de tricouri funny sau tricouri cu mesaje care mai de care mai interesante, această amprentă am simțit că merită să fie primul meu tricou personalizat din dulap. Ați auzit bine, nu am mai avut până acum un tricou de acest fel și mă bucur că încep colecția astfel! Asta pentru că, pe lângă tricoul ales, am pus ochii pe alte modele pe care le-aș purta cu plăcere.

Totul despre comanda Tshirts.ro:

Știu că multe persoane care mă urmaresc sunt circumspecte când vine vorba de tricouri personalizate online, pentru că nu există o comunicare față în față și nici posibilitatea de a lămuri unele aspecte privitoare la design-ul final al tricoului. Pentru că eu am ales un tricou din gama Tshirts.ro, nu am urmat pașii necesari pentru a-mi crea singură design-ul. Totul este însă foarte simplu: în categoria ”Tricoul tău” puteți imprima fie text sau fotografii. Tricoul poate fi personalizat și în față, și în spate, iar culorile pot fi alb, negru și roșu. Mărimile disponibile, de la S (mărimea aleasă de mine), la XXL, sunt potrivite pentru orice nevoie. Prețul? Imbatabil: 34 lei! 

Comanda mea a fost plasată în weekend, iar coletul a ajuns la mine miercuri, prin curier. Un timp rezonabil, mai ales că am primit un număr prin care puteam verifica în timp real unde este coletul meu. Ambalat bine, tricoul nu a suferit nicio daună în timpul transportului. Calitatea este foarte bună, materialul fiind bumbac 100% cu grosimea de 160 g/mp. ”Amprenta” este imprimată foarte bine, nu superficial, nu se poate dezlipi de pe material. La spălare tricoul nu se lasă, nu se strânge, se comportă foarte bine și poate fi călcat cu ușurință.

Tricourile personalizate sunt o idee excelentă de cadou, mai ales pentru prietenii apropiați. Un tricou cu mesaj amuzant este cu siguranță apreciat de sărbătorit și purtat ulterior la diferite ocazii. Trebuie să recunosc că oamenii reacționează când văd un tricou personalizat: se uită cu atenție, zâmbesc și încearcă să deslușească mesajul ascuns.

Alte trei tricouri care mi-au atras atenția de pe site-ul Tshirts.ro:

1.Tricou ”Think outside the box” - simplu, interesant, o bună sursă de inspirație;



2.Tricou ”Buricul Pământului” - să recunoaștem, cu toții avem momente de ”drama queen” și ne place să credem că totul se învârte în jurul nostru;


3.Tricou ”Am figuri”... la propriu!



Vă invit și pe voi să descoperiți numeroasele variante de tricouri personalizate Tshirts.ro și să le găsiți pe cele potrivite pentru voi!


  • Ce părere aveți despre alegerea mea? 
  • Ce tricouri v-au atras cel mai mult?

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015.
Fotografiile prezentate sunt din arhiva personală și de pe site-ul www.tshirts.ro

marți, 13 octombrie 2015

E grea viața de cosmeticiană!

Zi bună tuturor! Nina mă numesc, am 32 de ani și sunt cosmeticiană. De cinci ani, de când mi-am luat diploma, lucrez într-un salon frumușel din centru. Nici prea mare, nici prea mic, cu clienți multicei. De când lucrez, am apucat să îmi fac o clientelă care vine la mine cu plăcere. Știi tu, mai un pensat, mai un epilat, mai un povestit ca între fete. Până la urmă, o bârfă mică nu a omorât pe nimeni, așa că trebuie să ne umplem cu ceva timpul în care se încălzește ceara, nu? Totuși, niciodată nu vorbim despre alte cliente, nu-mi stă în fire. 

La serviciu vin la ora 8 și nu știu când ajung acasă. Uneori e ora 15, alteori 20. Dacă o clientă fidelă și dragă mie are nevoie urgentă de un anumit serviciu, atunci nu pot să spun nu. Unde mai pun că și bacșișurile sunt îndestulate, iar munca nu chiar atât de grea. Salariul este bunicel, cât să pot avea grijă de cele două pisici vărgate ce sigur dorm pe calorifer în acest moment. Copii? Nu, nici soț, dar nu-i vremea pierdută. Mereu mi-am spus că lucrurile se întâmplă exact așa cum trebuie, deci sigur ceva bun e pregătit și pentru mine, pe undeva.

În cinci ani de zile am adunat o grămadă de povești cu și despre părul de pe corp, de care îmi aduc aminte fie cu părere de rău, fie cu durere de burtă, de la atâta râs. Crede-mă pe cuvânt că nu știu ce altă meserie să fi ales ca să am parte de atât de multe momente amuzante. 

Chiar acum îmi amintesc de o situație de acum 3 ani, cu o doamnă care venise prima oară la epilat cu ceară în viața ei. S-a fâștâcit când a văzut că pregăteam kitul pentru epilare cu ceară. Prima oară când am văzut-o am crezut că nu îi plac cartușele mele cu ceară de epilat și zău că nu o înțelegeam. Folosesc cartușele scoase din încălzitor cu ceară roz cu titaniu de când mă știu și fiecare clientă a fost foarte mulțumită. Am întrebat-o de ce este așa panicată și ea mi-a spus: ”Am auzit că dacă te epilezi cu ceară, albinele îți vor da târcoale și te vor mușca pe stradă. Așa e? Că mie tare-mi e frică de albine...”. Râd la fel de tare de fiecare dată când povestesc cuiva această întâmplare.

O altă doamnă venise înainte de concendiu pentru un epilat cu ceară total. Urma să meargă la mare și voia să fie fresh toate cele zece zile. I-am explicat că exfolierea este fundamentală, că dacă e prima oară când apelează la ceară s-ar putea să doară, dar s-a dat foarte vitează. Am început cu axila. După prima fâșie smulsă, au urmat urletele, lacrimile, dar și cuvintele ”de dulce” pentru soț! Țin minte că îl învinuia, că din cauza lui voia să facă această schimbare și că pentru el urma să fie atrăgătoare în concendiu. A rezistat eroic în zona axilelor, pe mâini și picioare, apoi a spus că restul rezolvă acasă, cu lama de ras. 

Însă, de departe cea mai inedită experiență a fost când la noi la salon a venit un tânăr la costum. După ce și-a lăsat servieta, eu pusesem deja mâna pe pensetă, crezând că dorește să își transforme sprânceana bogată și unită în două surori mai mici. Nici vorbă, el și-a dat jos sacoul, apoi cămașa și mi-a spus că dorește un epilat pe piept. Dar ce piept! Sprânceana fusese un indiciu, iar pieptul era comoara ascunsă. Nu știu cât a suferit el, dar mie mi-a luat o oră să elimin fiecare firicel. Zici că era un soldat căruia i se amputa piciorul, exact așa suferea sărăcuțul. Mi-a spus că îndură pentru noua lui iubită, căreia nu îi plăceau bărbații cu păr pe piept. Tare mult cred că o iubea!

Și ca să îți povestesc și o întâmplare recentă, nu mult a trecut de când o domnișorică a venit la mine la pensat. De la depărtare avea niște sprâncene perfecte, frumos conturate. Când am pus-o pe masă, să leșin, nu alta! Cu un șervețel umed am făcut sprâncenele să dispară, rămase fiind doar zece firișoare blonde, cu o formă  de semilună de-ți venea să te iei cu mâinile de cap. Am întrebat-o ce vrea să pensez, că nu am ce fire să smulg, iar ea era convinsă că pot să le dau sprâncenelor ei o formă impecabilă, așa cum făceam cu prietena ei Săraca fată, a plecat cum venise și am implorat-o ca vreme de două luni să lase firele să crească în voie. Ghici cine venea o lună mai târziu, cu sprâncene pline, disperată că trebuie să le subțiez cât mai mult? Eheee, e grea viața de cosmeticiană!

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Sursă fotografii: www.tpb.ro, www.replicahd.ro și www.s-media-cache-ak0.pinimg.com

duminică, 11 octombrie 2015

Ştampila mea are... ștampilatură?

Se pare că trăiesc într-o lume în care noțiunea de personalizare este tot mai prezentă. Tot ce este al nostru trebuie să fie diferit, special. Nu spun că este un lucru rău și mai mult decât atât chiar eu caut să fiu recunoscută într-o manieră cât mai plăcută, prin cât mai multe modalități cu putință. Cu toţii vrem să fim populari, să ne punem amprenta asupra lumii din jurul nostru şi să ne simţim bine ştiind că faptele noastre sunt apreciate. De aceea, trebuie să recunosc că cei de la Colop mi-au pus un pic imaginația la încercare și astfel am reușit să trasez ceva legături între mine și o... ștampilă. Greu nu e, dar nici foarte ușor, însă date fiind datele problemei pot spune că m-am identificat destul de repede cu ştampila tinereții.

Până să apuci tu să întrebi ”de ce ştampila tinereţii?”, eu nu stau pe gânduri și îți explic imediat. Principiul de funcţionare al ştampilei tinereţii, alături de un design feminin mă caracterizează! Ștampila tinereții... pentru că îmi place ideea de ”forever young”. În definitiv, nu numărul anilor te definește, ci felul tău de a fi. Adică, eu și când voi sufla peste 53 de lumânărele bine ancorate într-un tort, tot tânără și voinică mă voi simți. Ce să mai încolo și încoace, am adoptat de mult sloganul ”Be here now”. Apoi, în ecuația complexă prin care eu am ales ștampila tinereții se regăsește și faptul că sunt mândră bloggeriță de fashion și beauty, iar jumătatea mea de ștampilă strigă în gura mare când atinge suav câte o coală de hârtie că este mereu la modă. Metaforic vorbind. Sau poate că nu. Pentru că ştampila mea va avea un design cât se poate de modern şi de stilizat, asemeni celor de mai jos:



După ce am stabilit design-ul iubitei mele ştampile, este momentul să vă spun ce vreau să ştampileze. Textul va urma structura de mai jos:

Nume:
Blog:
Telefon:
Email:

Am câteva idei draguțe prin care o voi pune la treabă, dar prima dintre ele este aceea de a o folosi pe post de carte de vizită. De exemplu, merg la un eveniment, iar pe ultima sută de metri îmi dau seama că ar fi drăguț să stabilesc câteva contacte. În acest fel nu va mai trebui să aduc cu mine teancul de cărţi de vizită, ci doar ştampila Colop. Până să apuc să spun numărul de telefon, emailul și așa mai departe, ar trece destul de mulți litri de apă pe Dunăre. Pe când cu ajutorul ștampilei, tot ce trebuie să fac este să găsesc o bucată de hârtie (merge şi o bucată de şerveţel de hârtie, un ambalaj, o cutie a unui produs) și astfel i-am dat omului o carte de vizită inedită. Unde mai pui că totul este doar din încheietură. Simplu şi uşor, fără bătaie de cap. 

Ştampila Colop folosită pe post de carte de vizită este o unealtă excelentă de promovare şi, la cât de entuziasmată aş fi dacă aş avea-o, cu siguranţă aş ştampila şi ce nu trebuie - nota de plată într-un local, cursurile de la facultate sau chiar facturile la diverse utilităţi. O voi pune la treabă încât la un moment dat, ștampila va prinde viață și îmi va spune pe limba ei, ”Loredana, dragă, nu vezi că am ștampilatură?”. Chiar aşa, oare ştampilele se îmbolnăvesc? Au nevoie de ştampinalmin pentru a se face bine? Sper să nu, pentru că alături de ştampila mea îmi doresc o viaţă cât mai lungă!

Uite că nu a fost greu să stabilesc câteva legături solide între mine și o ștampilă Colop. În plus de asta, cred că pe lista pe care i-o voi trimite Moșului, că doar nu mai e mult, se va număra și un astfel de dispozitiv cu personalitate. 

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

joi, 8 octombrie 2015

Două reguli de aur pentru a fi o Ileană Cosânzeană veritabilă

Sunt o Ileana Cosânzeana? Sunt, cum nu! Însă părul lung și mătăsos nu a făcut parte dintotdeauna din arsenalul meu. Recunosc, nu am avut niciodată răbdarea să îl las să crească, așa că rareori acesta îmi depășea linia umerilor. Mai jos vă voi povesti două dintre cele mai traumatizante momente pentru părul meu și de ce produse din noua gamă Gerovital Tratament Expert aș fi avut nevoie.

Regula nr. 1: O Ileană Cosânzeană nu trebuie să își facă niciodată bob acasă!

Am crezut mereu că părul scurt are farmecul lui. Un farmec aparte, ce spune fără cuvinte că femeia care îl poartă este încrezătoare în forțele proprii. Cel puțin, asta voiam să spun prin tunsoarea mea pe la 15 ani, când părul meu a suferit primul șoc din cele ce aveau să urmeze. Eram într-un weekend când abia începusem clasa a IX-a. Tunsoarea mea (filat până la umeri, singura pe care o ceream coafezei) nu mă mai mulțumea, așa că am luat o hotărâre de moment să o schimb. Bineînțeles, nu am așteptat să ajung în oraș, decisă fiind că o schimbare de look este absolut necesară. Am căutat o foarfecă și l-am rugat pe tatăl meu să tundă drept, cât mai scurt. Încă mă întreb de ce oare a acceptat. M-am ales cu o frumusețe de bob făcut acasă, cu o foarfecă veche, încât săraca mama și-a pus mâinile în cap când m-a văzut. A încercat ea să mai retușeze pe ici, pe colo, atât cât să pot merge luni la școală. Am regretat teribil de tare această decizie, pentru că ulterior părul nu stătea deloc bine, trebuia spălat aproape zilnic și nu îl mai puteam prinde.

În caz că ai încălcat regula nr. 1: Apelează la produsele pentru regenerare din gama Gerovital Tratament Expert de la Farmec!

Noua gamă Gerovital Tratament Expert este abia lansată, deci nu puteam apela la ea atunci, însă sunt sigură că aș fi găsit produse de tradiție pentru îngrijirea părului Farmec care să mă fi ajutat. Însă noua gamă curpinde și produse pentru regenerare, printre care și masca regenerantă Gerovital, cu vitamina A, vitamina E și pro-vitamina B5. Împreună cu Keratina din compoziție și cu aminoacizii esențiali, această mască este soluția ideală pentru a vă revitaliza și reface firul de păr. În cazul meu, aveam nevoie de un boost pentru a-i accelera creșterea, iar masca regenerantă cu siguranță este de ajutor pentru această nevoie.



După aproximativ doi ani, părul meu a crescut destul de mult. Era sănătos, deci era momentul să o dau în bară cu un alt experiment.

Regula nr. 2: Nu îți face (h)ombre dacă nu ai experiență!

Acum un an sau doi, părul vopsit ombre era foarte în trend. Nu mă vopsisem niciodată, îmi era teamă să îmi stric rădăcinile, așa că m-am decis să îmi decolorez vârfurile. Am avut inspirația să aleg un kit special pentru această procedură, însă... am cam dat-o în bară cu modul de aplicare. Deși credeam că totul era făcut ca la carte, în timp ce eram cu decolorantul în păr nu vedeam niciun rezultat. Bineînțeles, acesta urma să se vadă după spălare, dar eu eram convinsă că nu funcționează. Așa că, în loc să stau 45 de minute cu decolorantul în păr, atât cât scria în instrucțiuni, am stat o oră. 60 de minute. 3.600 de secunde. Ați înțeles ideea. Când mi-am spălat părul am văzut că vârfurile mele, din șaten închis, deveniseră cât se poate de blonde. Mult mai blonde decât trebuia. În plus, firul de păr era foarte aspru. Am intrat în panică și am început să aplic tot felul de măști hidratante, cu cele mai ciudate ingrediente: ouă, banane sau avocado. 

În caz că ai încălcat regula nr. 2: Apelează la produsele hidrantante, pentru un păr frumos și sănătos, din gama Gerovital Tratament Expert de la Farmec!

Dacă, în timp, culoarea părului meu s-a uniformizat, vârfurile tot fragile mi-au rămas. Produsul din gama Gerovital Tratament Expert care mi-ar fi fost de un real ajutor este un ulei nutritiv pentru păr, cu argan, măsline și avocado. Acest ulei cu siguranță m-ar fi ajutat enorm pentru hidratarea firului de păr, însă nici acum nu este timpul pierdut. Un ulei hidratant Farmec, alături de un șampon blând, de o mască hrănitoare și de un ser pentru vârfuri despicate sunt formula perfectă pentru a avea un păr lung și sănătos, demn de o  Ileană Cosânzeană.



Părul meu nu este nici cel mai sănătos, nici cel mai lung și nici cel mai mătăsos. De ceva vreme am în plan o nouă tunsoare și nu pentru că simt nevoia unei schimbări de înfățișare, ci una ce ține de suflet. Pentru că am crescut un păr atât de lung, va fi o onoare pentru mine să îl pot tăia și să îl ofer pentru confecționarea de peruci, ce vor fi ulterior purtat de către copilașii bolnavi de cancer. Abia aștept să fac această transformare și abia aștept să împărtășesc cu voi bucuria de a oferi un dar atât de important, plin de farmec!

Sursă fotografii: arhiva personală și www.farmec.ro

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

marți, 6 octombrie 2015

A o mie și doua poveste

Trecuseră câteva seri de când jocul poveștilor începuse. Frica venirii dimineții o apăsa seară de seară. Poveștile ei curgeau asemeni picurilor de cafea, asemeni fulgilor de nea, asemeni frunzelor toamnă... O inspirație continuă. Degeaba încerca ziua să pună cap la cap întâmplări, să construiască personaje. Totul prindea contur abia seara, când Şeherezada începea să lege primele cuvinte. Sultanul Şahryar îi sorbea fiecare literă, fiecare silabă și era de fiecare dată captivat de întâmplările povestite.



Şeherezada se așeză lângă sultan și îi luă mâna în mâinile ei mici și moi. El aștepta nerăbdător povestea cu împăratul Bernard. Ea îi promisese că i-o va spune mâine. Cuvintele începură să curgă încetișor:
Pe vremea când iubirea era încă un sentiment pur și nepătat de nimeni și nimic, într-un ținut foarte îndepărtat aflat la baza munților al căror nume s-a pierdut de-a lungul veacurilor, un împărat viteaz domnea peste împărăția sa ca nimeni altul dinaintea lui. Oamenii locului erau bucuroși și în fiecare zi găseau un motiv de fericire. Sigur, erau și vremuri mai grele din vreme în vreme, dar toate treceau precum apa peste pietre. 
Unii spun că pe atunci, în fiecare zi de duminică, se organizau cântări și jocuri în cinstea prințesei, iar atunci când soarele scăpăta, se făceau focuri mari ce le puteai vedea chiar și de pe luna care împodobea cerul în fiecare noapte. Împăratul, pe al său nume Bernard, avea o fată frumoasă precum o zână din povești. Ochii mari, căprui și părul lung și negru te făceau să visezi atunci când era cu putință a o privi. De-a lungul timpului, mulți pretendenți călcaseră poarta palatului în care aceasta stătea cu tatăl său. Unii erau oameni de-ai locului, fii de fierari, pescari sau chiar artiști ce-și câștigau o pâine învârtind de dimineața până seara fel și fel de obiecte. Alții cântau fie prin grai, fie prin instrumente făurite chiar de ei. Erau zile în care la porțile regatului poposeau de peste mări și țări cavaleri pe cai albi, maro și uneori în toate culorile la un loc. Toți veneau ademeniți de gândul că acolo o puteau găsi pe frumoasa Lorelai, și dacă erau suficient de norocoși, i-ar fi putut câștiga inima.  Însă anii treceau, iar numărul lor depășise cu mult o mie.  Împăratul Bernard era de neînduplecat, iar gândul ca fata lui să fie dată pe mâna unui băiat, fie el și cavaler sau boier înstărit, era de neconceput. 
Şeherezada simți cum sultanului îi scăpă un oftat și își dădu seama că gândul îl purtase către fosta lui soție. La fel de frumoasă era și ea și la fel de greu reușise să o cucerească. Eșecul căsniciei îl urmărea pretutindeni, dar poveștile ei îi alinau suferința. Își plecă ochii mari și continuă:
Împăratul încărunțea din ce în ce mai tare. Asta însă până într-o zi, când de dimineață, pe toate ogoarele împărăției, în fiecare cămăruță și prin toate odăile palatului, pătrunse un îmbietor miros. Bătrânii împărăției s-au întâlnit preț de câteva ceasuri, au vorbit și-au stabilit de comun acord că mirosul ce venea era al unei licori magice, cu menirea de a aduce tinerețea înapoi. Împăratul, auzind una ca asta, porunci imediat ca o oaste de soldați să meargă și să cerceteze împrejurimile pentru a vedea de unde vine mirosul acesta și să-i aducă măcar o sorbitură din licoare. Imediat, cei mai iscusiți soldați plecară călare în speranța de a găsi locul de unde aroma se împrăștiase asupra împărăției. Trecură mai bine de trei zile până ca aceștia să se întoarcă, însă spre dezamăgirea împăratului Bernard, traista lor era goală. Preț de o seară, împăratul cugetă la lumina unei lumânări, iar când soarele bătu la fereastra sa, ceru ca toți vitejii să se strângă în fața palatului. Urma să le facă o ofertă nemaiîntâlnită. 
Odată toți ajunși acolo, împăratul spuse că cel ce-i va aduce măcar un strop din licoarea magică va câștiga mâna fetei lui, Lorelai. Uimirea și bucuria tinerilor era de nedescris. Fiecare plecă să își pregătească cele necesare în călătorie. Toți erau hotărâți, dar unul dintre ei, pe al său nume Andreas, parcă avea ceva special. Era un tânăr simplu, un fierar din Valea Seacă, dar inima lui de om viteaz parcă-l purta ca o călăuză pe drumurile cele bune. Cutreierase locurile bine încă de când era mic, alături de tatăl său, când căutau ascunzătorile pungașilor ce se mai năpusteau uneori asupra împărăției. Andreas văzuse de-a lungul drumului său multe nefăcute, iar inima bună pe care o avea îi permitea să vorbească ba cu natura însăși, ba cu animalele care-i ieșeau în cale. Urșii bruni, căprioarele și chiar și vulpile ștrengare îl îndrumară cu mirosul lor mult mai dezvoltat către peștera dintr-un munte de dincolo de lacul ce separa tărâmul de restul lumii. Ajuns acolo, după un șir de zile al cărui număr îl pierduse demult, trase adânc aer în piept, iar aroma aceea era mai puternică decât fusese vreodată. Era aroma căutată de toți tinerii de la curte. Simți cum nările i se inundă de un miros dulceag, plăcut, ce îl făcea instant să se simtă bine. Sfios un pic, păși în necunoscut, iar până când să apuce să-și tragă răsuflarea, o voce îl întâmpină.
-Știu de ce ai venit! Buimac, el nu știu ce să răspundă și nu putu decât să murmure ceva ce nici el nu înțelegea.  Ai venit pentru licoarea mea, continuă vocea.
-Da, împăratul a spus că dacă cineva va reuși să-i aducă măcar un strop, mâna fiicei sale va fi a aceluia.
-Prea bine. Îți voi oferi mai mult decât un strop. Îți voi oferi atât cât împăratului ce te-a trimis să-i ajungă și să întinerească pentru a vedea cum fata sa va fi fericită alături de tine. Iar în caz că te întrebi cine sunt? Ei bine... Eu sunt destinul. Cel ce făurește povestea ta. Destinul tău este împlinit, iar licoarea asta ce poartă numele de cafea te va purta ca gândul și ca vântul înapoi în împărația de unde ai pornit la drum. Am cules cele mai bune boabe, le-am prăjit și le-am fiert pentru a face cea mai bună licoare din lume. Văd în tine un suflet bun și doar ție m-am destăinuit, deși mulți au trecut pe aici. Acum du-te! 
Andreas nu se putea scoate nici măcar o vorbă, cu toate că înaintea ochilor săi întreaga viață și toate întâmplările căpătau un sens. 
-Mulțumesc, spuse după câteva clipe îndelungi, iar cu sticluța plină de cafea porni înapoi pe drumul pe care venise. Zici că plutea, iar pasul ce-l facea parcă era mai mare.
Odată ajuns la împărăție, dădu buzna pe porțile regatului și merse direct în camera împăratului fără a ține cont de gărzile impunătoare. Imediat împăratul Bernard se lumină la față. Își dădu seama că tânărul brunet și subțirel reușise ce alții nu putuseră să facă. Fără a schimba o vorbă, luă sticluța și gustă cafeaua. Părul i se întunecă din nou la culoare și din alb se făcu negru, iar ridurile de pe față se întinseră ca prin magie. Impresionat și om de cuvât, o chemă pe Lorelai, iar aceasta fu aproape să nu-l recunoască pe tatăl sau. Fix în acel moment însă, privirea ei ajunse în dreptul celei lui Andreas și atunci, toți trei înțeleasără faptul că Andreas și Lorelai sunt făcuți să fie împreună. În câteva ceasuri tot regatul era gata de sărbătoare. Fata împăratului își găsise jumătatea, iar împăratul Bernard liniștea. Cei doi își spuseră ”da” și își împreunară destinul ce avea să-i țină alături pentru o mie și una de vieți. Nunta acestora se spune că a durat nenumărate nopți și zile, iar alții mai spun că mirosul cafelei turcești se mai simte și acum prin casele oamenilor, semn că povestea este adevărată, ca iubirea lor pură. 
Poveștile Şeherezadei îl fermecau de fiecare dată pe sultan. Nu știa dacă de vină este firul narativ impresionant, farmecul ei sau cafeaua pe ea i-o prepara în fiecare dimineață, în cafetiera Arzum. Era deja foarte târziu, iar sultanul știa că de dimineață aroma dintr-o cafetieră profesională îl va învălui. Noi bănuim că unealta magică fusese cumpărată dintr-un magazin online cafetiere, însă cert este că sultanul se transformase complet de când Şeherezada apăruse în viața lui, iar durerea pricinuită de fosta soție se diminua zilnic. Sultanul crezu că Şeherezada termină povestea și încercă să se ridice. Ea îl opri însă:
Povestea nu s-a terminat încă. Pentru că Andreas și Lorelai, după o nuntă ca-n povești, întâmpinară cea mai mare durere: nu puteau fi părinți. Merseră la mulți cunoscători, încercară multe remedii, dar toate fără rezultat. Atunci, Andreas își aduse aminte vorbele Destinului și își dădu seama că trebuie să îl găsească din nou. Avea nevoie de licoarea magică pentru a putea împlini miracolul. Atunci, el o lăsă pe Lorelai și ajunse la peșteră. Însă acolo nu îl mai găsi pe Destin, așa cum se întâmplase data trecută... Dar continuarea poveștii, dragul meu, o vei afla mâine!
Acest articol participă la la prima probă a competiției SuperBlog 2015
Sursa fotografii: http://wallpaper.pickywallpapers.com/ și http://www.marketonline.ro/