vineri, 6 martie 2015

Voi fi designer vestimentar!

Sursa http://masculine-style.com/
Iubea din tot sufletul acul, aţa şi foarfeca. Degetele ei lungi şi subţiri erau eroii care rămâneau după războaie împuşcaţi, dar încă în picioare. Erau eroii care s-ar fi sacrificat din nou şi din nou pentru scopul ei suprem: creaţia. Când punea aţa în ac avea impresia că trecea în altă lume; totul în jur părea fără importanţă şi tot ce conta era croitoria. Cu un metru înfăşurat după gât arăta mereu de parcă meseria aceasta avea să-i aducă gloria şi pieirea. Era mereu extenuată şi mereu ştia că poate să facă mai mult, să scoată mai mult dintr-o bucată de material fără poveste. Cu unghiile mici, tăiate scurt, potrivea de minune tivurile la fuste sau pantaloni şi cosea nasturi la cămăşi bărbăteşti în carouri. Părul lung, şaten, îi era deseori obstacol.

Avea un simţ de nebănuit al materialelor. Când ajungea într-un magazin şi vedea atâtea culori şi texturi ar fi dat orice să le aibă pe toate şi să croiască din ele cele mai frumoase haine. Ochii ei căprui vedeau ager dintr-o rolă uriaşă de catifea rochii perfecte pentru baluri, asortate cu mărgele şi pantofi înalţi. De la o broderie albă gândul îi fugea la mirese cu lacrimi în ochi, care plecau cu inima plină din casele părinteşti. Iar un petec de material uitat pe masă ar fi făcut cea mai frumoasă căciuliţă pentru copiii care încă plângeau după sânul mamei. Era de ajuns să atingă o secundă ţesăturile să îşi creeze în minte ţinute care ar fi cucerit chiar şi cele mai înalte podiumuri.

Dar nu putea să schimbe mare lucru. Nu avea aproape nimic din toate cele necesare unui croitor. Nici măcar o maşină de cusut, cât de mică. Visul ei se rezuma la o asemenea unealtă, care pentru ea încă părea departe. Asta pentru că nu îşi dorea orice maşină de cusut, nici vorbă. Toată viaţa mersese după principiul că trebuie să investeşti într-un lucru bun dacă vrei să te bucuri de el mai mult timp şi dacă vrei să fie eficient. Tocmai de aceea amânase până acum o asemenea investiţie. Urmărea de multă vreme nu doar un magazin de electrocasnice şi nu doar un singur model de maşină de cusut, dar încă nu o lăsa inima să cheltuie o mică avere pe un vis. Bugetul lor nu era o comoară fără capăt, dar el îi înţelegea pasiunea. O vedea cum îi sclipesc ochii când se uita în vitrinele sclipitoare şi cum îşi dorea să intre într-o croitorie şi să spună: "Aveţi nevoie de ajutor?". Aşa că o întrebă cât de mult îşi doreşte o maşină de cusut şi ce model ar vrea.
-Încetează! spuse ea zâmbind. Iar mă testezi, când ştii bine că îmi doresc din tot sufletul acest lucru. Pasiunea e cea care m-ar împinge să plec acum şi să mă întorc cu maşina de cusut dorită în braţe. Uneori simt că mă topesc... că e ceva ce mă caracterizează în totalitate. Ştii că urmăream mai multe mgazine şi mai multe modele? Acum am început să mă gândesc exclusiv la o maşină de cusut Brother. Mai ales că am văzut promoţii electrocasnice de vis în ultima vreme! Ştiai că maşinile lor au apărut acum 100 de ani în Nagoya, Japonia şi că de atunci ajută la împlinirea visurilor multora, aşa cum sunt şi eu? Aş da orice să am modelul Brother Innov-is 55, zău de nu aş plânge dacă aş şti că e a mea. Nu mi-ar mai trebui nimic...
Sursa http://www.marketonline.ro/
Bineînţeles că urmară clasicele lor discuţii în care ea încerca să îl convingă pe el că această maşină de cusut Brother Innov-is 55 poate face 135 de tipuri de cusături, că are funcţii moderne de coasere, că viteza poate fi controlată uşor, durabilitatea este una foarte mare a maşinii, deci investiţia va fi amortizată rapid. Ea credea că vorbeşte singură, dar continua. Funcţia electronică de reglare automată a presiunii picioruşului presor îi era de mare ajutor, la fel şi salvarea cusătorilor în memorie, la fel şi panoul de control digital, la fel şi butonul de coasere înapoi...

Deja îşi făcuse planuri cu maşina de cusut mult-visată. Strângea bănuţi pentru ea de ceva timp şi se apropia de suma necesară, aşa că începea deja să simtă fiori. Aşa că deschise şifonierul şi începu să se gândească ce ar fi putut face întâi.
Arhiva personală
► Zilele trecute descoperise prin casă o rochie groasă pe care ar fi modificat-o puţin.  Rochia îi era tare dragă, o purta deseori primăvara sau vara, dar parcă i-ar fi adus unele modificări. Ar fi renunţat cu dragă inimă la guler şi ar fi creat un decolteu în V, pe care să-l accesorizeze uneori cu o eşarfă colorată. Momentan era în dubii dacă să păstreze sau nu mânecile lungi, dar cu siguranţă că s-ar hotărî imediat dacă ar avea în camera ei unealta dorită. Şi chiar dacă nu s-ar hotărî imediat, ar avea timp şi ar putea să se gândească zilnic  la noi creaţii.
Arhiva personală
► De câteva luni stătea într-un sertar uitat un material înflorat care fusese o fustă. Bunica lui o purtase în tinereţe şi acum, când mâinile ei nu mai erau la fel de agere, încercase să o modifice şi să îi desprindă câteva pense. Nu reuşişe, aşa că inima i s-ar fi umplut să o vadă purtată de soţia nepotului ei. Aşa că i-o dăruise ei. Dar ea nu putea face nimic fără o maşină de cusut, nu voia să strice materialul delicat. Voia să o scurteze puţin, să o lase creaţă şi să îi prindă în talie o bandă neagră şi un nasture la spate.
Arhiva personală



► Nici pe el nu putea să îl uite, doar alături de el putea să spere la orice şi doar cu el putea să fie ea. Îi împărtăşea mereu toate gândurile ei, aşa că voia să îi modifice fiecare cămaşă de acum încolo, pentru a i-o croi exact după umerii şi talia lui. Îşi găsea cam greu cămăşi potrivite şi dacă ar fi avut o maşină de cusut, problema mărimilor ar fi dispărut. Ştia că putea să aleagă chiar şi un L, că ea ar fi modificat croiala la mânecă şi la spate pentru a o potrivi.
Arhiva personală
► Şi pentru că rareori ei găseau blugi care să li se potrivească perfect, cele mai multe perechi erau duse la croitor pentru a fi scurtate şi strâmtate. Murea de ciudă când făcea acest lucru, pentru că ştia că şi ea ar putea să facă acasă toate aceste proceduri. Mai ales că ultima oară când fusese el la croitor să îşi modeleze o pereche de blugi conici, croiala era foarte ciudată, dunga era "rotită" în faţă şi frumuseţe de blugi fusese distruşi...
Arhiva personală
Cu siguranţă că nu doar pentru aceste scopuri ar fi folosit maşina de cusut Brother. Toată garderoba lor şi toată casa s-ar fi schimbat: ea şi-ar fi modificat singură perdelele, feţele de masă, cearşafurile, ar fi început să cumpere materiale şi ar fi început să creeze haine cât mai interesante. Era convinsă că, încetul cu încetul, va putea să transforme pasiunea ei în ceva mai mult: rochii de seară, bluze vaporoase, salopete... Doar cu exerciţiu îşi va forma mâna şi va putea să facă mai mult, mai mult, mai mult... Poate chiar un designer vestimentar!

Şi, stând aşa la fereastră, gândindu-se la materiale, tăieturi şi croieli, îl vede pe el la parter deschizând greu uşa maşinii, luând în braţe o cutie mare. Se chinuia să o ţină şi să închidă maşina de unul singur. Când văzu mare scris BROTHER simţi cum îi tremură picioarele...



Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015

Related Articles

71 de comentarii:

  1. As apela la serviciiile tale cu incredere. Mai lipseste doar masina de cusut, caci un prim client l-ai avea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu ştii cât de mult mă bucur să aud acest lucru! Te voi aştepta la mine ori de câte ori vei avea nevoie! ♥

      Ștergere
  2. Super, astept sa ne incanti cu tinute create de manutele tale :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranţă şi eu îmi doresc din tot sufletul acest lucru! ♥

      Ștergere
  3. Bravo! Ma bucur ca te-ai inscris la SuperBlog. Dar cel mai mult ma bucur ca ai inca un talent in plus, pe langa faptul ca iti place tot ce tine de fashin&beauty. Fusta aceeea, absolut superba!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă gândeam eu că îţi va plăcea fusta! :D Şi eu ador materialul, dar îmi e tare frică să nu îl stric, aşa că fără o maşină de cusut nici nu mă ating de ea. Abia aştept şi eu să dezvolt această pasiune, sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curand! ♥

      Ștergere
  4. blugi! mi-ai citit gandurile! si niste fuste as scurta, ca zici ca-s baba cand le port :( da...hotarat lucru> ne trebuie o masina de cusut performanta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că toată lumea are problema aceasta cu blugii, e greu să găseşti perechea perfectă!
      Nici eu nu sunt mare fană fuste lungi, deci cu siguranţă că ne trebuie o maşină de cusut la amandouă! ♥

      Ștergere
  5. Oh, I love this, hun! So springy and chic! Makes me smile! You are so talented!!
    xoxo, Vanessa
    www.whatwouldvwear.net

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thank you so much, dear! You are so sweet as always.

      Kisses ♥♥♥

      Ștergere
  6. Si mie mi-ar trebui o masina de cusut, mereu am probleme cu pantalonii, trebuie sa ii scurtez. O astfel de masina de cusut e chiar performanta.Multumim pentru recomandari, o sa intru si eu pe site-ul lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că articolul meu te-a ajutat! Cât despre blugi... îţi dau perfectă dreptate! Şi eu modific aproape fiecare pereche, e minune când găsesc unii buni.

      Te îmbrăţişez!

      Ștergere
  7. Si eu as cocheta cu acest domeniu, dar nu stiu de unde sa-l apuc.
    Am mai avut intentia, m-am interesat de cursuri de croitorie la mine in oras, dar nu se fac nicaieri. Asa ca am ramas doar cu visul de a-mi crea singura propriile hainute.
    Daca ai talent si te pricepi cat de cat, de ce sa nu te apuci ? E frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu prea ştiam exact de unde să mă apuc, dar cred că toate prind contur când ai o maşină de cusut şi poţi experimente cu ea direct. Cursuri de croitorie nu am făcut, dar chiar mi-aş dori.
      Mulţumesc pentru încurajări, ţi le transmit înzecit! Sper să găsim amândouă puterea să facem ceea ce ne place.
      Te îmbrăţilez! ♥♥♥

      Ștergere
  8. Foarte dragut articolul! O masina de cusut e binevenita in casa! Asteptam sa vedem ce lucrusoare frumoase o sa iasa din manutele tale:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În trecut fiecare casă avea maşina ei de cusut şi e păcat să nu continuăm această tradiţie. Cu siguranţă că dacă aş avea una aş crea tot felul de hăinuţe sau le-aş modifica pentru a le introduce în postările mele de pe blog!

      Pupici ♥♥♥

      Ștergere
  9. Masina de cusut i-as lua mamei,ea este croitoreasa familiei si i0arprinde bine, multumim pentru recomandari. :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi mama mea era pasionată de acest domeniu, dar acum nu cred că ar mai avea răbdare. Tocmai de aceea m-aş apuca eu de "croitorit", că tot sunt tânără şi îmi place. Mă bucur că te-a ajutat articolul meu! Sper să pui ochii pe o maşină de cusut Brother, mamele noastre merită ce e mai bun. ♥♥♥

      Ștergere
  10. Ma anunt si eu la croitorie la tine :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Răspunsuri
    1. Toţi trebuie măcar să încercăm să facem ceea ce ne place, nu? ♥

      Ștergere
  12. Imi place mult fustita ta! Super articol, felicitari! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, a făcut furori fustiţa aceasta! Şi când nă gândesc că are zeci de ani... Moda se întoarce încontinuu! Îmbrăţişări! ♥♥♥

      Ștergere
  13. O mașină de cusut este bine-venita in fiecare casa. O sa arunc si eu un ochi pe modelele Brother. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poţi să arunci şi doi, au maşini de cusut performante! :)

      Ștergere
  14. Esti foarte talentata! Ce fusta superba, perfecta pentru o primăvara strălucitoare.Te felicit pentru tot ceea ce faci si iti urez mult succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fusta este preferata multora, bag de seamă. Chiar este perfectă pentru primăvară, abia aştept să o cos şi să o pot purta.

      Mulţumesc din suflet pentru toate încurajările! ♥

      Ștergere
  15. imi place fustita este foarte frumoasa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i aşa? Imprimeul floral este perfect pentru primăvara şi nu numai! ♥

      Ștergere
  16. Răspunsuri
    1. Mă bucur din suflet să aud acest lucru! ♥♥♥

      Ștergere
  17. cred ca de multe ori visam sa fim proprile noastre criotorese, si sa avem propria noastra masina de cusut, mi-a placut finalul, pana la urma printul a implinit visul cenusaresei de a avea propria ei masina de cusut cu, care sa isi desavarseasca creatia :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ţi-a plăcut articolul meu şi că împărtăşim aceeaşi pasiune. Îţi doresc să ţi se îndeplinească şi ţie visul! O primăvară minunată! ♥♥♥

      Ștergere
  18. Ce frumoasa este fustita,imi place mult.Iti doresc mult succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ahh, fustiţa aceasta frâne multe inimi, bag de seamă! Are acel "ceva", într-adevăr.Mulţumesc pentru încurajări, te îmbrăţişez! ♥♥♥

      Ștergere
  19. Cat imi place felul in care scrii! Ador povestea ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur din suflet că sunt pe placul tău! Am pus doar o parte din pasiunea mea pentru croitorie în acest articol. Te îmbrăţişez! ♥♥♥

      Ștergere
  20. Interesantă abordare a probei:D Te pup :*
    www.zuzulicka.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ţi-a plăcut! Mulţumesc pentru susţinere. Pupici înapoi! ♥

      Ștergere
  21. Multumesc pentru articol! Este pe gustul meu ;)
    Desi sunt confectionera inca nu detin o masina de cusut,mi-ar fi de mare folos una.Intotdeauna se gaseste cate ceva de facut prin casa,mai ales acum eu am si nepotelul mi-ar fi foarte utila... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai mare dreptate, o maşinp de cusut este utilă în orice gospodărie! :)

      Ștergere
  22. Foarte interesant articolul,de mult timp ma tot gandesc sa cumpar o masina de cusut.De mica mi-a placut sa cos la masina dar am renuntat cand am plecat de acasa.Cred ca o sa ma reapuc de cusut :) A fost prima mea pasiune cusutul la masina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, se pare că împărţim aceeaşi pasiune! Mă bucur că ţi-a plăcut articolul şi că te-a ajutat. :)

      Ștergere
  23. ooo,super talent,atunci astept sa iti deschizi atelirul de moda avem nevoie si in craiova de asta,pt ca stiu ca esti din Craiova :D te-am pupat (Georgyaa Geoo )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, pana la atelier mai este, dar e un început pentru toate. Da, în Craiova locuiesc. :D

      Pupici!

      Ștergere
  24. Bravo! te admir pentru faptul ca vei face ceea ce iti place. Asteptam postari cu creatiile tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu îmi doresc acelaşi lucru, draga mea! <3

      Ștergere
  25. Foarte frumoasa fustita,la fel ca tine!!Cum spuneau si fetele mai sus, si eu am o problema cu lungimea blugilor..Bafta in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fustita e tare, tare apreciată! :D

      Toată lumea cred că are probleme cu blugii. :(

      Ștergere
  26. foarte frumoasa fusta si astept sa postezi noile creatii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Lari! Cu siguranţă că dacă voi avea ocazia voi crea noi outfit-uri cu ţinutele create de mine.

      Te ămbrăţişez!

      Ștergere
  27. Frumos articol, care denotă mult optimism și ambiție.Nu pot decât să îți urez mult succes și putere de muncă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur din suflet că după ce ai citit articolul ai rămas cu această senzaţie de optimism! ♥

      Ștergere
  28. Felicitari!
    Imi place foarte mult fustita :)
    Asteptam sa vedem noi tinute create ;)!

    RăspundețiȘtergere
  29. Esti foarte talentata. Mult noroc in continuare. Poate vom vedea creatiile tale si prin magazine, cine stie ce`ti rezerva viitorul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi ai gândit departe, dar.. nu se ştie! ♥

      Ștergere
  30. Răspunsuri
    1. E minunata, abia astept sa o fac şi să o port! ♥

      Ștergere
  31. Multa bafta in continuare !
    Esti un exemplu pentru toti cei care speram la ceva,ne dorim,dar nu facem nimic in sensul asta !
    Iti doresc mult spor,multa inspiratie si mult entuziasm !!
    La cat mai multe creatii frumoase si minunate !
    O zi buna !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, draga mea! Mă bucură din suflet cuvintele tale frumoase! ♥

      Ștergere
  32. Imi place foarte mult acest articol,cu fiecare rand in parte am putut sa simt pasiunea ta pentru croitorie.Multa bafta si putere sa-ti urmezi visul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cât mă bucur să aud acest lucru! Mesajul meu şi emoţia a ajuns la tine! ♥

      Ștergere
  33. felicitari! foarte frumoasa fusta! :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Bravo.Frumoasa fustita.Spor la treaba

    RăspundețiȘtergere
  35. Felicitari si spor la treaba. Nici nu stii ce ai trezit in mine cu acest articol, ceva vechi din mine, ceva ce striga din interior, e dorinta mea ascunsa de a croi niste rochite elgante, pentru ocazii speciale in care sa-mi las amprenta stilului meu si a imaginatiei mele. O zi frumoasa cu inspiratie profunda! :)
    Diana

    RăspundețiȘtergere
  36. Ceea ce am să îți împătrășesc e că sunt fericită că ți-ai găsit vocația, talentul și da, aici vorbim cu siguranță de talent! Ți-aș fi clientă fiedelă prin simplul fapt că mie îmi place originalitatea și îmi inspiri încredere în acest sens. Meseria asta (mi-e greu să o numesc meserie, e mai mult de atât, e o artă) mi se pare că ți se potriviește chiar și fizic. :)) Arăți ca un designer în devenire from head to toe.

    Te pup și multă baftă!
    www.gabriela-popescu.com

    RăspundețiȘtergere